Foto: casa inginerului, industriaşului şi
senatorului Gheorghe Fernic,
fondatorul Şantierului Naval, cu peste 2.000 de angajaţi. Clădire cu etaj, cu elegante colonade,
în stilul luminos neoromânesc, creat şi promovat de Mincu, constructorul
Palatului Prefecturii.
Afectat de moartea violentă a soţiei
sale chiar în această casă, Gheorghe Fernic i-a vândut în 1920 imobilul lui
Vasile Miron, proprietar al Fabricii de cărămidă. Moştenitorul acestuia,
Bogdan Miron, ar vrea să reabiliteze clădirea, dar nu s-au terminat
încă procesele, am aflat de la mama acestuia. Industriaşul Vasile Miron
cumpărase Casa Fernic, adăugându-i ulterior altele, printre care şi
fostul Cinema Miron, actualul Teatris. Avea şi moşie la Fileşti.
Palatul
Fernic are ziduri de câţiva metri grosime, care au rezistat la
cutremure. "Cei dinainte şi-au cam bătut joc de clădire", spune dna
Miron. „Unde era Rodipet e tot al nostru, ca şi magazinul Prichindel. Am
închiriat pentru magazin… Avem şi parcul, până la statuia lui Eminescu.
Şi parcarea".
Despre Şantierul Naval "Fernic &
Co." şi iniţiatorul său am aflat multe de la un cercetător împătimit al
istoriei Dunării, analistul istoric Tudose Tatu. Astfel, Fernic se
năştea în 1860, fiind înregistrat la nr. 21 în registrul Bisericii
"Sfinţii Voievozi Mantu", din părinţi ortodocşi, Scarlat şi Ruxada
Fernic. Gheorghe se căsătorea pe 19 mai 1887 (registrul Bisericii "Sf.
Ioan") cu Elena Păun, născută în 1865. Un prim copil, o fetiţă, le murea
în primul an de viaţă! Locuiau pe bulevardul Gării nr. 9. Director al
Şcolii de Meserii de pe strada Traian, apoi angajat ca şef a două
secţii, de maşini şi turnătorie, la Arsenalul Flotilei de Război,
instalată la Galaţi, apoi din nou director al Şcolii, el demisionează
pentru a iniţia viitorul şantier naval: în 1893, împreună cu asociaţii
Teodore Guiller şi Jean Poujoliet, deschidea „Uzinele de construcţii
mecanice şi turnătorie de fier şi bronz”, de pe strada Ceres. În Galaţi,
pe străzile Domnească şi Bălcescu, mai pot fi văzute şi astăzi capace
de canalizare cu inscripţia fabricii lui Fernic, cu o ancoră pe ele!
Abia pe 12 mai 1897, spune cercetătorul, e înscrisă cererea lui Fernic
către Primaria Galaţi pentru un teren la Dunăre. Pe 24.06.1899 erau
menţionate prima oară, în ziarul "Galaţii", "şantierele de construcţii
fluviale ale Dlui Fernic & Co.", unde se repara vasul de pasageri
"Orientul". ”Abia în data de 3.08.1905, Gheorghe Fernic obţine actul de
concesiune a terenului de pe malul Dunării”, act reconfirmat pe
18.06.1906.” Trecut ca „inginer mecanic”, în Calendarul comerţului şi
industriei gălăţene la 1895, Fernic se extindea în afaceri, în paralel
cu efortul de deschidere a şantierului naval, ca membru a două societăţi
„anonime” (pe acţiuni) gălăţene - de exploatare a gazului de iluminat
şi (membru fonator) al fabricii de gaz „Siretul”. Domenii sigure, care
nu falimentau! Pe şantier, brăileanul Ion Paulat primea sprijinul
industriaşului gălăţean: trimis de Fernic la Şcoala tehnică navală la
Savona, Italia, Paulat construia în 1911 primul hidroavion cu fuselaj
din lume, la Galaţi! În 1900 se naşte fiul lui Fernic, George.
Industriaşul este ales, de mai multe ori, senator de Galaţi şi Covurlui.
Liberal de frunte, e solicitat şi ajută Guvernul Brătianu în
înzestrarea armatei pentru război. În 1908, ajunge preşedintele Camerei
de Comerţ şi Industrie Galaţi (poate Camera îi va ridica un bust?). În
1915 cumpăra un imobil pe strada Portului şi alte patru în imediata
apropiere de bursa din port. În 1920, după moartea soţiei, vinde micul
palat din Lahovary nr. 7 şi pleacă, ca să uite drama, la Ploieşti. Şi
acolo devine preşedintele Camerei de Comerţ; din 1930, e şi membru prin
corespondenţă al Camerei gălăţene şi preşedinte onorific! Retras la
moşia de la Valea Călugărească, unde avea vie, Fernic moare în 1942 sau
´43, la 82 de ani. Mormântul s-a pierdut… Ca şi amintirea sa, nemarcată
încă, la Galaţi. Cum despre Şantierul Naval s-a mai scris, acum vă oferim ALTCEVA! Conform cercetătorului Tudose Tatu. Elena, soţia lui Fernic, devenise pictoriţă, poate şi ca să-şi mai umple timpul când atât de energicul inginer o lăsa singură pentru călătorii de afaceri. Cum s-a întâmplat şi în momentul în care, ştiindu-l plecat, în 1920, pe Fernic l-au călcat hoţii chiar în această casă. Din nefericire, Elena a fost surprinsă de tâlhari şi ucisă, pentru că-i recunoscuse. Cazul a fost descoperit de cercetător în ziarul „Galaţii-Noi” al formidabilului director de ziar Burbea, care, nemulţumit că Poliţia bătea pasul pe loc, face propria anchetă şi, în numai câteva zile, îi descoperă şi pe făptaşi: femeia în casă şi concubinul ei.
Ionel Fernic, varul sau, absolvent al
Liceului „Vasile Alecsandri”, actor, aviator de incredibil curaj, poet,
paraşutist „autodidact”, traducător al lui Khayyam, compozitor a peste
400 de piese, multe şlagăre nemuritoare (vezi „Îţi mai aduci aminte,
doamnă”), a murit şi el într-un accident de avion, la 37 de ani.

Emis in anul 2000
„Era îndrăgostit de arta zborului. Ca şi Leonardo da Vinci, voia să stăpânească aerul”
(Grigore Trancu)

Emis in anul 2000
„Era îndrăgostit de arta zborului. Ca şi Leonardo da Vinci, voia să stăpânească aerul”
(Grigore Trancu)


















